Flow

Textul de mai jos este                                                   recent

Altminteri deraia un ( jazz-house remix core)

 

Să vorbim despre lucruri. Lucrurile cum le vedem, despre raze laser şi efectele nocive ale dublării vertebrelor animate asupra chiloţilor noştrii.

Să rezonăm ca nişte corzi de 0.10 SIT pe un grif de mahogan amplificaţi acustic de încăperi cu nume de cerbi bâlâbâiţi şi fracturi de neuron.

Să ne imaginăm tentacule cuticule vernile verde străvezii, la fel de grăbite, regulate şi sparte în miez de creştet ca un bulevard ucranian.

Să pluralizăm generalizăm venerăm lucruri vagi, demi-zei surprinşi cu pantaloni-n romanţe de 50j de lei partida în maşină pe bancheta din spate amprentată de ţigări şi de iubiri asemănătoare şi chestii trestii candide mai luminoase colorate parfumate ca o paradă gay.

 

Să oscilăm din verde-n raison d-etre ca Petre vecinu de la cinci cu spatele şi fruntea ţeapană de zici că e un garda de onoare medaliat cu alcool la jocurile locale ale carciumioarei mioriţă miorea ajunsă acasă târziu surprinsă matriarhal cu un poem lipit de coapsă şi cu umbra unei nopţi încă înfiptă în ea un ţepuş vâscos de nou testament şi o droaie de Oameni mici se uită multipli tăcuţi fără seminţe la spectacolul fără-de-moarte printre glezne calcifiate şi scheletoane cu teribile gânduri, de azi nu de ieri.

 

Ne distrăm, ne distrăm, ca halba de bere clocită la soare de gâini mioape cu ciocate de 15jpe centi şi catapulte catatatonice se fac ca plouă cu cacofonii când de fapt e sezonu la vânat de inadvertenţe şi discrepanţe între cuvânt şi gând care de-ai zice câ sunt fraţi gemeni te-ai trezi cu certificatelelele de adopţie şi o palmă că de ce nu ai sunat şi ai uitat cum îţi uiţi mărunţişu îngropat în scame de buzunar mental, se înmulţesc asexuat la fel ca şi absenţele din catalog cu rost ale unui artist demotivat.

Prin club

Să presupunem că,(mie unul, imi surâd supozitiile, presupunerile, scenariile, ipotezele şi alte magării care se petrec pe plan teoretic), pentru o secundă tu,  cititorule, nu mai eşti uman. Ţi-ai pierdut toate calităţile care fac din tine o fiinţă socială, orice lege impusă de om, absolut redundantă şi superfluă. Ai devenit mai mult decât eşti acum sau vei fi vreodată.

Să presupunem că pentru o secundă, tu, posezi destulă luciditate cât să distingi şi descompui fiecare mesaj care l-ar putea da o persoană intr-un act al comunicării. Mimica feţei, postura corpului, gestica, jongleriile aferente degetelor, incheiturile uzate care scarţâie tot mai mult de la atâta uzură, ochii care fie lucesc, fie reflectă tot ce arunci in direcţia lor, fie sunt complet maţi, fie sunt complet inchişi încercând să-şi descifreze fobiile lăuntrice.

Pentru un scurt moment, înţelegi în sfârşit ce şi cum . Îţi apleci uşor fruntea, ochii fixaţi şi da, are sens. Eşti umplut de fericire, inima iţi pompează sângele spre creier cât pentru 2 maratoane, ai acum totul în tine. Vrei să-ţi deschizi gura, dar nu reusesti decât să scoţi câteva sunete glotale terminate cu o înghiţitură în sec. Şi stii de ce, şi n-ai cum să pui revelaţia asta de o secundă în simple cuvinte, n-ai atinge nici măcar o fracţiune din ce ai vrea să transmiţi.

Aşa că îţi înghiţi mucii, te ştergi cu mânecile la ochii, îţi termini berea şi stai. Toţi din jurul tău neatenţi şi inconştienţi de experienţa ta. Ei dansează, nu cunosc versurile dar cumva le îngână pe refren, nu cunosc paşi anume dar se chinuie să ţină un ritm cu mişcările lor oricât de stângace şi hilare ar părea.

Şi tu stai în continuare, dezamâgit şi chiar amuzat te uiţi mai departe. Lumina îşi pierde din textură şi başii boxelor parcă domină mai mult, oamenii nu mai vorbesc, îşi zbiară unii altora în urechi să se audă, mulţi căutâ ochii altora, alţii devin pur şi simplu inerţie, corpuri dansante fără identitate sau scop, doar mişcare.

Clipeşti tot mai greu, pleoapele nu te mai ascultă, te uiţi în stânga ta, ce vezi? Un bătut de soartă, la fel ca şi tine, poate chiar cu vreun secret monumental sau revelaţie similară, dar nici el nu spune nimic, de teamă să nu se piardă ce are în el, aşa ca ochii vi se întâlnesc pentru o secundă, poate două, şi vă întoarceţi la contemplat fără vreo schimbare. Siluetele din jur îşi pierd din trăsaturi, totul devine o masă bacteriană amorfă presărată cu başi, fum şi cărămidă. Berea de pe masa îţi reflectă goliciunea, suspini şi pleci fără să spui…, adică ce să mai spui?

Arunci o ultimă privire în jur, şi dispari.

Nocturn

Ora: 22.18. Parcul acoperit, de pseudo-întuneric  se fâţâie în frânturi de conversaţii, râsete, strigăte şi  ecouri distante ce baună din cilindri şi injectoare pe autostrăzi negricioase. “Vââââj. “

Păhărelul de suc n-are nici el ce face şi comunică şi el cu lumea din jur. “Pac. Pac. Pic. Pac. Pac.” Parcă într-un fel de cod morse invizibil, ar spune bodogănind , “Hey, nu mai pierde timpul,învaţă, animatele te vor aştepta şi mâine, şi poimâine şi în reîncarnarea viitoare şi..” şi… nimic mai departe, pentru că am început să tastez, nu ca să îi răspund, ci pur şi simplu ca să ascult ceva mai plăcut “Taki,taki, tako, taku, taki, tic”. Tastez lin, de parcă aş canta la pian, singura diferenţă fiind clapele, ceva mai mici, şi muzica, pentru  care trebuie să ai urechile antrenate şi atent ciulite ca să auzi ce cântă de fapt , bătăile continue.

Dojenitul bulbucat bulversat coboară tonul şi vorbeste mai rar. “Pac……pac……pa….” şi-a pierdut din elan, hah, aşa ii trebuie. Nimeni nu are nevoie de predici  carbogazoase. Nici  de lumini care fac mişto de noapte, şi îsi bălăngane farurile sfidător în întuneric. În camera mea nu e niciodată întuneric, doar amorţeală. “Pac.” Aş putea dormi mai bine fără atâtea lumini. Dar nu, farurile se chiorăsc în toate directiile ca nişte bătrâni adormiţi ce stau lipiţi de băncile încinse, vara.”Taka, taki, taku, toku, tika, tika taki, toku.”

Aş vrea şi eu puţină linişte câteodată, nu exagerat, ci îndeajuns cât să mă pot auzi gândind clar şi cât să mă asigur ca bubuitul ritmat din urechi e într-adevar inima mea, şi că, într-adevar bate. “Pac. Pac. Pac”. Mulţi oameni poate, nici nu isi dau seama ca ale lor nu mai bat si pur si simplu isi vad de caile “omului post-modern” : de servici, butonat pe telecomenzi, butonat de linkuri, butonat de bani de pe card şi alte diverse aberaţii ce se cer “butonate” că să fie admirate. Muşuroiuri de creaturi zombificate post-modern, oraşele aglomerate.

Mi-e sete. Răcoritor…“Pa….”

Static

“Odată ca niciodată un individ, caraghios, cu pretenţii de scriitor în devenire rămânea fără un pc funcţional timp de vreo lună. O lună în care el, ca un fel de ascet, îşi petrecea timpul “deconectat” de lume printre rânduri şi randuri şi pagini ale mai multor cărţi. Cărţile îl primeau cu coperţile lor larg deschise, nepărtinitoare şi fără mari discriminări.”

Cam aşa ar suna ultimele mele săptămâni dacă ar fi să îmi pun pălarioara de narator pe cap şi să vorbesc despre mine la persoana a 3-a. Ultimele săptămâni pentru mine au fost pline de surprize, atât placute cât si groaznic de neplăcute(reabilitarea după depedenţa de pc e al naibii de grea) , şi neuronii mei se află într-un continuu vârtej.  Mi-am dat seama că sunt mai înfometat de cunoaştere şi informaţii în general decât credeam. Ca să compensez pentru absenţa netului am început să îmi dau mai toţi banii de buzunar pe cărţi, pâna la limita în care rămâneam fără bani de chestii d-ale gurii. Am şi inceput să petrec mai mult timp gandidu-mă la toate tampeniile pentru ca nu aveam timp pana inainte de “cataclism”,  si sa disec fiecare parte a creierului meu si sa incep un maraton de introspectii si convorbiri imaginare cu un individ indentic mie cu aceeasi freza unde orice influenta a vreunui pieptene este cat se poate de ipotetica, si am facut misto de el, si el de mine.

Am fost chiar şi în Bucureşti cu ocazia mini-mini-mini-mini vacanţei de 1mai.  Am descoperit ca ceaiul cu scorţişoară şi piper e un amestec pe care trebuie să îl respecţi şi de care să te temi. Am văzut librării mai mari decât văzusem vreodată, cu rafturi peste rafturi peste mulţimi de cărţi. Am declarat război galbenului, cu care mă voi confrunta în stil gherila de-acum înainte. Bălţile, pot fi şi ele fotogenice. Şi mi-am reamintit anumite chestii care începeau sa para a senzaţii şi imagini furate din bobârnacul altcuiva: şocurile electrice din timpul unui sărut, să tii de mână pe cineva, să tii în brate şi altceva decat o simpla persoana, o idee, o posibilă muză. M-am şi dezvăţat de anumite obiceiuri: am făcut armistiţiu cu naţia porumbeilor, so me and the birds, we cool for now, nu mai dorm aşa de mult că să nu pierd prea multe din fiecare zi, şi nu imi mai vine chiar zilnic impulsul de a condamna întreaga umanitate pentru fiecare tâmpenie de care dau.

Voi incerca(pe bune de data asta) să scriu zilnic, indiferent cât de nasoale şi repetitive vor fi lucrurile pe care le tastez aici cu atât patos din corazon-ul meu (60% dupa spusele antropologilor) latin.

P.S. Dormitul la cuşetă e un fel de limb/purgatoriu.

Un poco

După cum încerc să mă țin de promisiune, acesta este post-ul zilnic, dar nu va fi decât o umbră de post din moment ce mintea mi-e suspendată într-o stare de calm și serenitate ce îmi permite să lenevesc fără să îmi fac multe griji, de parcă aș lua intravenos tranchilizante și pastile de valium pe post de bomboane. 

Azi m-am confruntat cu sistemul italian de transport public, sistem care de-altfel l-am învins cu relativă ușurință dupa ce mi-am dat seama modul în care trebuia să țin harta. Azi m-am și plimbat aiurea pe străzile din Milano ce duhneau a vânzari, epuizări de stoc, haine de firmă și fițe de la o distață apreciabilă. Plimbare de care mă puteam lipsi, dar harul meu de-a uita momentan cine sunt și ce naiba fac m-a împins să mă pierd temporar pe străzile de firmă și printre oameni trendy cu T mare.

Ah și un mic sfat, să nu amâni niciodată ce ai de făcut o zi intreagă că te trezești făcând tot ce trebuia în câteva minute și de mântuială și te alegi cu dureri cap și fără pasta, pasta e importantă. 

P.S. Uitasem cât de tare e să te dai cu bicicleta și să te lovești de pereți că tu te crezi pro și faci viraje de 90°.

P.P.S. Italian people suck at foreign languages.Badly.